Letter of Paul to the Ephesians, глава 5

Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi.

Trăiţi Ón dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi Ñca un prinos şi ca o jertfă de bun mirosî, lui Dumnezeu.

Curvia, sau orice altfel de necurăţie, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite Óntre voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.

Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire.

Căci ştiţi bine că nici un curvar, nici un stricat, nici un lacom de avere, care este un Ónchinător la idoli, n-are parte de moştenire Ón Œmpărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.

Nimeni să nu vă Ónşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine m‚nia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.

Să nu vă Óntovărăşiţi dar deloc cu ei.

Odinioară eraţi Óntuneric; dar acum sunteţi lumină Ón Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.

Căci roada luminii stă Ón orice bunătate, Ón neprihănire şi Ón adevăr.

Cercetaţi ce este plăcut Ónaintea Domnului, şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale Óntunericului, ba Óncă mai degrabă os‚ndiţi-le.

Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei Ón ascuns.

Dar toate aceste lucruri, c‚nd sunt os‚ndite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală, este lumina.

De aceea zice: ÑDeşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina.î Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neÓnţelepţi, ci ca nişte Ónţelepţi.

Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.

De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci Ónţelegeţi care este voia Domnului.

Nu vă Ómbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

Vorbiţi Óntre voi cu psalmi, cu c‚ntări de laudă şi cu c‚ntări duhovniceşti, şi c‚ntaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.

Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, Ón Numele Domnului nostru Isus Hristos.

Supuneţi-vă unii altora Ón frica lui Hristos.

Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, M‚ntuitorul trupului.

Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor Ón toate lucrurile.

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuv‚nt, ca să Ónfăţişeze Ónaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zb‚rcitură sau altceva de felul acesta, ci sf‚ntă şi fără prihană.

Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine Óşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine Ónsuşi.

Căci nimeni nu şi-a ur‚t vreodată trupul lui, ci Ól hrăneşte, Ól Óngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.

De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trupî.

Taina aceasta este mare ñ (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). ñ Œncolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.