Book of Judges, глава 9

Abimelec, fiul lui Ierubaal, s-a dus la Sihem la fraţii mamei lui, şi iată cum le-a vorbit at‚t lor c‚t şi la toată familia casei tatălui mamei sale: ÑSpuneţi, vă rog, Ón auzul tuturor locuitorilor din Sihem: ,Este mai bine pentru voi ca şaptezeci de oameni, toţi fii ai lui Ierubaal, să stăp‚nească peste voi, sau un singur om să stăp‚nească peste voi?í Şi aduceţi-vă aminte că eu sunt os din oasele voastre şi carne din carnea voastră.î Fraţii mamei lui au spus toate cuvintele acestea pentru el Ón auzul tuturor locuitorilor din Sihem, şi inima lor s-a plecat spre Abimelec; căci Óşi ziceau: ÑEl este frate cu noi.î I-au dat şaptezeci de sicli de argint, pe care i-au ridicat din casa lui Baal-Berit. Abimelec a cumpărat cu ei pe nişte oameni fără căpăt‚i şi neast‚mpăraţi, care au mers după el.

A venit Ón casa tatălui său la Ofra, şi a ucis pe fraţii săi, fiii lui Ierubaal, şaptezeci de oameni, pe aceeaşi piatră. N-a scăpat dec‚t Iotam, cel mai t‚năr fiu al lui Ierubaal, căci se ascunsese.

Toţi locuitorii din Sihem şi toată casa lui Milo s-au str‚ns laolaltă, şi au venit de au făcut Ómpărat pe Abimelec, l‚ngă stejarul sădit Ón Sihem.

Iotam a aflat despre lucrul acesta. S-a dus şi s-a aşezat pe v‚rful muntelui Garizim, şi iată ce le-a strigat el cu glas tare: ÑAscultaţi-mă, locuitorii Sihemului, şi Dumnezeu să vă asculte!

Copacii au plecat să ungă un Ómpărat şi să-l pună Ón fruntea lor. Ei au zis măslinului: ,Œmpărăţeşte peste noi!í Dar măslinul le-a răspuns: ,Să-mi părăsesc eu untdelemnul meu, care Ómi aduce laude din partea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca să mă duc să domnesc peste copaci?í Şi copacii au zis smochinului: ,Vino, tu, de Ómpărăţeşte peste noi!í Dar smochinul le-a răspuns: ,Să-mi părăsesc eu dulceaţa mea şi rodul meu cel minunat, ca să mă duc să domnesc peste copaci?í Şi copacii au zis viţei: ,Vino, tu, şi domneşte peste noi.í Dar viţa le-a răspuns: ,Să-mi părăsesc eu vinul, care Ónveseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni, ca să mă duc să domnesc peste copaci?í Atunci toţi copacii au zis spinului: ,Vino, tu, şi Ómpărăţeşte peste noi.í Şi spinul a răspuns copacilor: ,Dacă Ón adevăr vreţi să mă ungeţi ca Ómpărat al vostru, veniţi şi adăpostiţi-vă sub umbra mea; altfel, să iasă un foc din spin, şi să mistuie cedrii Libanului.í Acum, oare cu adevărat şi cu toată curăţia aţi lucrat voi, făc‚nd Ómpărat pe Abimelec? Aţi arătat voi bunăvoinţă faţă de Ierubaal şi de casa lui? V-aţi purtat voi oare cu el potrivit cu slujba pe care v-a făcut-o? ñ Căci tatăl meu s-a luptat pentru voi; şi-a pus viaţa Ón primejdie, şi v-a izbăvit din m‚na lui Madian; şi voi v-aţi ridicat Ómpotriva casei tatălui meu, i-aţi ucis fiii, şaptezeci de oameni, pe aceeaşi piatră, şi aţi făcut Ómpărat peste locuitorii din Sihem pe Abimelec, fiul roabei lui, pentru că este fratele vostru. ñ Dacă Ón adevăr şi cu toată curăţia v-aţi purtat voi astăzi faţă de Ierubaal şi casa lui, bine! Abimelec să fie bucuria voastră, şi voi să fiţi bucuria lui!

Dacă nu, să iasă un foc din Abimelec, şi să mistuie pe locuitorii din Sihem şi casa lui Milo; şi un foc să iasă din locuitorii Sihemului şi din casa lui Milo, şi să mistuie pe Abimelec!î Iotam s-a dat Ónlături, şi a luat-o la fugă; s-a dus la Beer unde a locuit departe de fratele său Abimelec.

Abimelec stăp‚nise trei ani peste Israel.

Atunci Dumnezeu a trimis un duh rău Óntre Abimelec şi locuitorii Sihemului şi locuitorii Sihemului au fost necredincioşi lui Abimelec, pentru ca şi cruzimea săv‚rşită cu cei şaptezeci de fii ai lui Ierubaal să-şi ia pedeapsa, şi s‚ngele lor să cadă asupra fratelui lor Abimelec, care-i ucisese, şi asupra locuitorilor Sihemului, care-l ajutaseră să ucidă pe fraţii săi.

Locuitorii Sihemului au pus la p‚ndă Ómpotriva lui, pe v‚rfurile munţilor, nişte oameni, care jefuiau pe toţi cei ce treceau pe l‚ngă ei, pe drum. Şi lucrul acesta a fost adus la cunoştinţa lui Abimelec.

Gaal, fiul lui Ebed, a venit cu fraţii săi, şi au trecut la Sihem. Locuitorii Sihemului au avut Óncredere Ón el!

Au ieşit la c‚mp, le-au cules viile, le-au călcat strugurii, şi au Ónceput să se Ónveselească; au intrat Ón casa dumnezeului lor, au m‚ncat şi au băut, şi au blestemat pe Abimelec.

Şi Gaal, fiul lui Ebed, zicea: ÑCine este Abimelec, şi cine este Sihem, ca să slujim lui Abimelec? Nu este el fiul lui Ierubaal, şi nu este Zebul, Óngrijitorul lui? Slujiţi bărbaţilor lui Hamor, tatăl lui Sihem; de ce să slujim lui Abimelec?

Oh! dacă aş fi eu stăp‚nul acestui popor, aş răsturna pe Abimelecî. Şi despre Abimelec zicea: ÑStr‚nge-ţi oştirea şi ieşiî!

Zebul, c‚rmuitorul cetăţii, a auzit ce zicea Gaal, fiul lui Ebed, şi s-a aprins de m‚nie.

A trimis pe ascuns nişte soli la Abimelec, ca să-i spună: ÑIată, Gaal, fiul lui Ebed, şi fraţii lui, au venit la Sihem, şi au răsculat cetatea Ómpotriva ta.

Acum, pleacă noaptea, tu şi poporul care este cu tine, şi stai la p‚ndă Ón c‚mp.

Dimineaţa, la răsăritul soarelui, să te arunci cu năvală asupra cetăţii. Şi c‚nd Gaal şi poporul care este cu el vor ieşi Ómpotriva ta, să-i faci ce-ţi vor Óngădui puterile.

Abimelec şi tot poporul care era cu el au plecat noaptea, şi s-au pus la p‚ndă l‚ngă Sihem, Ómpărţiţi Ón patru cete.

Gaal, fiul lui Ebed, a ieşit, şi a stat la intrarea porţii cetăţii. Abimelec şi tot poporul care era cu el s-au sculat atunci de la p‚ndă.

Gaal a zărit poporul, şi a zis lui Zebul: ÑIată un popor care se pogoară din v‚rful munţilor.î Zebul i-a răspuns: ÑEste umbra munţilor pe care-i iei drept oameni.î Gaal, lu‚nd iarăşi cuv‚ntul, a zis: ÑEste chiar un popor care se pogoară de pe Ónălţimile ţării, şi o ceată vine pe drumul Stejarului Ghicitorilor.î Zebul i-a răspuns: ÑUnde Óţi este acum gura, cu care ziceai: ,Cine este Abimelec, ca să-i slujim? Nu este oare acesta poporul pe care-l dispreţuiai tu? Mergi acum, şi luptă-te cu el!î Gaal a Ónaintat Ón fruntea locuitorilor Sihemului, şi s-a luptat cu Abimelec.

Urmărit de Abimelec, a luat-o la fugă dinaintea lui, şi mulţi oameni au căzut morţi p‚nă la intrarea porţii.

Abimelec s-a oprit la Aruma. Şi Zebul a izgonit pe Gaal şi pe fraţii lui, care n-au putut să răm‚nă la Sihem.

A doua zi, poporul, a ieşit la c‚mp. Abimelec, căruia i s-a dat de ştire, şi-a luat ceata, a Ómpărţit-o Ón trei părţi, şi s-a pus la p‚ndă Ón c‚mp. Văz‚nd că poporul ieşea din cetate, s-a sculat Ómpotriva lor, şi i-a bătut.

Abimelec şi cetele care erau cu el au pornit Ónainte şi s-au aşezat la intrarea porţii cetăţii: două din aceste cete s-au aruncat asupra tuturor celor ce erau Ón c‚mp, şi i-au bătut.

Abimelec a bătut cetatea toată ziua; a luat-o, şi a ucis poporul care se afla Ón ea. Apoi a dăr‚mat cetatea p‚nă Ón temelie, şi a presărat sare peste ea.

La auzul acestui lucru, toţi locuitorii turnului Sihemului s-au dus Ón cetăţuia casei dumnezeului Berit.

S-a dat de ştire lui Abimelec că toţi locuitorii turnului Sihemnului s-au str‚ns acolo.

Atunci Abimelec s-a suit pe muntele Ţalmon, el şi tot poporul care era cu el. A luat o secure Ón m‚nă, a tăiat o ramură de copac, a luat-o şi a pus-o pe umăr. Apoi a zis poporului care era cu el: ÑAţi văzut ce am făcut? Grăbiţi-vă şi faceţi şi voi ca mine.î Şi au tăiat fiecare c‚te o ramură, şi au mers după Abimelec; au aşezat ramurile l‚ngă cetăţuie, şi i-au dat foc ei şi celor ce se aflau Ón ea. Aşa au pierit toţi oamenii din turnul Sihemului, Ón număr de aproape o mie, bărbaţi şi femei.

Abimelec a pornit Ómpotriva Tebeţului. A Ómpresurat Tebeţul, şi l-a luat.

Œn mijlocul cetăţii era un turn tare, unde au fugit toţi locuitorii cetăţii, bărbaţi şi femei; au Óncuiat uşile după ei, şi s-au suit pe acoperişul turnului.

Abimelec a ajuns p‚nă la turn; l-a bătut, şi s-a apropiat de uşa turnului ca să-i pună foc.

Atunci o femeie a aruncat o piatră de r‚şniţă pe capul lui Abimelec, şi i-a sfăr‚mat ţeasta capului.

Œndată el a chemat pe t‚nărul care-i purta armele, şi i-a zis: ÑScoate-ţi sabia, şi omoară-mă, ca să nu se zică de mine: ,L-a omor‚t o femeie.î T‚nărul l-a străpuns cu sabia, şi a murit.

C‚nd au văzut bărbaţii lui Israel că Abimelec a murit, au plecat fiecare acasă.

Astfel a făcut Dumnezeu să cadă asupra lui Abimelec răul pe care-l făcuse tatălui său, ucig‚nd pe cei şaptezeci de fraţi ai lui; şi Dumnezeu a făcut să cadă asupra capului oamenilor din Sihem tot răul pe care-l făcuseră. Astfel s-a Ómplinit faţă de ei blestemul lui Iotam, fiul lui Ierubaal.