Book of Jeremiah, глава 19

Aşa a vorbit Domnul: ÑDu-te de cumpără de la un olar un vas de păm‚nt, şi ia cu tine pe c‚ţiva din bătr‚nii poporului şi din bătr‚nii preoţilor.

Du-te Ón valea Ben-Hinom, care este la intrarea porţii olăriei, şi acolo să vesteşti cuvintele pe care ţi le voi spune.

Să spui: ,Ascultaţi Cuv‚ntul Domnului, Ómpăraţi ai lui Iuda, şi locuitori ai Ierusalimului! Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi aduce peste locul acesta o nenorocire, care va face să ţiuie urechile oricui va auzi vorbindu-se de ea.

Pentru că M-au părăsit, au spurcat locul acesta, au adus Ón el tăm‚ie altor dumnezei, pe care nu-i cunoşteau nici ei, nici părinţii lor, nici Ómpăraţii lui Iuda, şi au umplut locul acesta cu s‚nge nevinovat.

Au zidit şi Ónălţimi lui Baal, ca să ardă pe copiii lor Ón foc ca arderi de tot lui Baal: lucru, pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l r‚nduisem, şi nici nu-Mi trecuse prin minte.î ÑDe aceea, iată, vin zile, zice Domnul, c‚nd locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici Valea Ben-Hinom, ci se va numi Valea Măcelului!

Œn locul acesta voi zădărnici sfatul lui Iuda şi al Ierusalimului, Ói voi face să cadă ucişi de sabie Ónaintea vrăjmaşilor lor, şi de m‚na celor ce vor să le ia viaţa. Trupurile lor moarte le voi da hrană păsărilor cerului şi fiarelor păm‚ntului.

Voi face din cetatea aceasta o groază şi o batjocură; aşa că toţi cei ce vor trece pe l‚ngă ea, se vor Óngrozi şi vor şuiera, c‚nd vor vedea toate rănile ei.

Œi voi face să măn‚nce carnea fiilor şi fiicelor lor, aşa că Óşi vor m‚nca unii carnea altora, Ón mijlocul necazului şi str‚mtorării, Ón care-i vor aduce vrăjmaşii lor, şi cei ce vor să le ia viaţa.

Să spargi apoi vasul, sub ochii oamenilor care vor merge cu tine.

Şi să le spui: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Tocmai aşa voi zdrobi pe poporul acesta şi cetatea aceasta cum se sparge vasul unui olar, fără să poată fi făcut la loc. Şi morţii vor fi Óngropaţi Ón Tofet, din lipsă deloc pentru Óngropare.

Aşa voi face locului acestuia ñ zice Domnul ñ şi locuitorilor lui, şi voi face cetatea aceasta ca Tofetul.

Casele Ierusalimului, şi casele Ómpăraţilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul, toate casele pe acoperişul cărora se aducea tăm‚ie Óntregii oştiri a cerurilor, şi se turnau jertfe de băutură altor dumnezei!î Ieremia s-a Óntors din Tofet, unde-l trimisese Domnul să prorocească. Apoi a stat Ón curtea Casei Domnului, şi a zis Óntregului popor: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ÑIată, voi aduce peste cetatea aceasta şi peste toate cetăţile care ţin de ea, toate nenorocirile pe care i le-am vestit mai dinainte, pentru că şi-au Ónţepenit g‚tul ca să n-asculte cuvintele Mele.î