Book of Genesis, глава 18

Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe c‚nd Avraam şedea la uşa cortului, Ón timpul zădufului zilei.

Avraam a ridicat ochii, şi s-a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau Ón picioare l‚ngă el. C‚nd i-a văzut, a alergat Ónaintea lor, de la uşa cortului, şi s-a plecat p‚nă la păm‚nt.

Apoi a zis: ÑDoamne, dacă am căpătat trecere Ón ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe l‚ngă robul Tău.

Œngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele; şi odihniţi-vă sub copacul acesta.

Am să mă duc să iau o bucată de p‚ine, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum; căci pentru aceasta treceţi pe l‚ngă robul vostru.î ÑFă cum ai zisî, i-au răspuns ei.

Avraam s-a dus repede Ón cort la Sara, şi a zis: ÑIa repede, trei măsuri de făină albă, frăm‚ntă, şi fă turte.î Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel t‚năr şi bun, şi l-a dat unei slugi să-l gătească Ón grabă.

Apoi a luat unt şi lapte, Ómpreună cu viţelul pe care-l gătise, şi l-a pus Ónaintea lor. El Ónsuşi a stat l‚ngă ei, sub copac, şi le-a slujit p‚nă ce au m‚ncat.

Atunci ei i-au zis: ÑUnde este nevasta ta Sara?î ÑUite-o Ón cortî, a răspuns el.

Unul dintre ei a zis: ÑLa anul pe vremea aceasta, Mă voi Óntoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.î Sara asculta la uşa cortului, care era Ónapoia lui.

Avraam şi Sara erau bătr‚ni, Ónaintaţi Ón v‚rstă; şi Sarei nu-i mai venea r‚nduiala femeilor.

Sara a r‚s Ón sine, zic‚nd: ÑAcum, c‚nd am Ómbătr‚nit, să mai am pofte? Domnul meu bărbatul de asemenea este bătr‚n.î Domnul a zis lui Avraam: ÑPentru ce a r‚s Sara, zic‚nd: ,Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sunt bătr‚nă?í Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi Óntoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.î Sara a tăgăduit, şi a zis: ÑN-am r‚s.î Căci i-a fost frică. Dar El a zis: ÑBa da, ai r‚s.î Bărbaţii aceia s-au sculat să plece, şi s-au uitat Ónspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să-i petreacă.

Atunci Domnul a zis: ÑSă ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?Ö Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi Ón el vor fi binecuv‚ntate toate neamurile păm‚ntului.

Căci Eu Ól cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făc‚nd ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să Ómplinească faţă de Avraam ce i-a făgăduitîÖ Şi Domnul a zis: ÑStrigătul Ómpotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor Óntr-adevăr este nespus de greu.

De aceea Mă voi pogorÓ acum să văd dacă Ón adevăr au lucrat Ón totul după zvonul venit p‚nă la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.î Bărbaţii aceia s-au depărtat, şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot Ónaintea Domnului.

Avraam s-a apropiat, şi a zis: ÑVei nimici Tu oare şi pe cel bun Ómpreună cu cel rău?î Poate că Ón mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni: Ói vei nimici oare şi pe ei, şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cinci zeci de oameni buni, care sunt Ón mijlocul ei?

Să omori pe cel bun Ómpreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot păm‚ntul nu va face oare dreptate?î Şi Domnul a zis: ÑDacă voi găsi Ón Sodoma cincizeci de oameni buni Ón mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.î Avraam a luat din nou cuv‚ntul, şi a zis: ÑIată, am Óndrăznit să vorbesc Domnului, eu care nu sunt dec‚t praf şi cenuşă.

Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?î Şi Domnul a zis: ÑN-o voi nimici, dacă voi găsi Ón ea patruzeci şi cinci de oameni buni.î Avraam I-a vorbit mai departe, şi a zis: ÑPoate că se vor găsi Ón ea numai patruzeci de oameni buni.î Şi Domnul a zis: ÑN-o voi nimici pentru cei patruzeci.î Avraam a zis: ÑSă nu Te m‚nii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi Ón ea numai treizeci de oameni buni.î Şi Domnul a zis: ÑN-o voi nimici, dacă voi găsi Ón ea treizeci de oameni buni.î Avraam a zis: ÑIată, am Óndrăznit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi Ón ea numai douăzeci de oameni buni.î Şi Domnul a zis: ÑN-o voi nimici, pentru cei douăzeci.î Avraam a zis: ÑSă nu Te m‚nii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi Ón ea numai zece oameni buni.î Şi Domnul a zis: ÑN-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.î După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s-a Óntors la locuinţa lui. Cei doi Óngeri la Sodoma.